Ion Irimescu – 108 ani de la naştere

Duminică, 27 februarie 2011, se împlinesc 108 ani de la naşterea sculptorului Ion Irimescu. Acest moment aniversar va fi marcat prin versnisajul expoziţiei de artă “3 Neamţu”, reunind lucrări ale artiştilor plastici Cela Neamţu, Costin Neamţu şi Lisandru Neamţu. Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Fălticeni şi Muzeul de Artă “Ion Irimescu”, va începe la ora 12.30, la Sala Pictor “Aurel Baesu”. Expoziţia va fi prezentată de prof. univ Gheorghe Macarie, scriitorul Grigore Ilisei şi prof. Gheorghe A.M. Ciobanu. Manifestarea de duminică cuprinde şi un concert cameral, susţinut de pianistul Laur Hreniuc şi de către Grupul vocal al Fundaţiei Culturale “Ion Irimescu”.

Omagiu prin creaţie

cuvântul prof. univ. dr. Gheorghe Macarie

Ce alt omagiu, mai adecvat şi mai elevat adus zilei de naştere a patriarhului sculpturii româneşti – Ion Irimescu – decât prezenta expoziţie deschisă în cadrul Muzeului de artă – Fălticeni ? Manifestarea sugerează ea înseşi perpetuarea mesajului creaţiei pe care renumitul artist, fiul acestor locuri, l-a lăsat cu fermitatea unui legat testamentar. Locul simpozioanelor l-a luat de astă dată, cu acelaşi caracter omagial, expoziţia de artă a trei reprezentanţi a aceleeaşi familii de artişti – apropiaţii de altă dată ai marelui artist şi continuatori astăzi, în spirit, a permanenţelor operei sale. Este expoziţia artiştilor Cela şi Costin Neamţu, urmaţi de reprezentantul generaţiei succesiv următoare – pictorul Lisandru Neamţu.

Cela Neamţu – această primă Doamnă a tapiseriei româneşti şi una din cele mai bune reprezentante ale genului din lume (în 1997,la Bienala Internaţională de Tapiserie din Lausanne, a fost selectată între cei aleşi din 1115 candidaţi ! ). A cunoscut triumful artei sale în metropolele  artistice europene dar şi în cele ale Americii (expoziţiile personale din New York şi Washington – 1997). Expune acum, între altele, câteva din seria ferestrelor sale hărăzite mănăstirii româneşti din Ierihon.

Fereastra, în creaţia Celei Neamţu,  devine un topos al timpului istoric şi legendei dar şi al destinului individual, un interludiu între aici şi acolo, între spaţiul cotidian – teluric şi cel metafizic, acces spre speranţă şi simbol al accesibilităţii spre o lume nevăzută dar nu mai puţin reală. Artista reia, într-o particulară viziune un străvechi simbol, fastuos preluat cu secole în urmă în marile catedrale ale lumii creştine, ferestrele devenind, în cadrul acestora, măreţe deschideri prin care străbate harul luminii divine.

Avem în faţă tapiseriile hărăzite mănăstirii româneşti a Ierihonului – tărâm biblic de vrajă şi legendă, ale cărui nivele de locuire şi civilizaţie umană arheologii le-au eşalonat dea-lungul a numai puţin de zece milenii… Le-a fost dat celor mai pătrunse spiritual dintre tapiserii să fie şi cele mai rafinate cromatic.

Cela Neamţu structurează monumental materia, subsumând-o aceluiaşi har al sacralităţii şi mântuirii. Nu ştii ce să admiri mai mult la aceste ample compoziţii – virtuozitatea de maestru al texturii, contrastele tonale fremătând de sfinţenie, de iubire si dramă, rafinamentul blajin al culorii sau grandoarea calmă a întregului ansamblu. Sentimentul sacrului, eşalonat în ultimile patru secole într-o continuă scădere (nu numai în artă) iar astăzi la mulţi în mare măsură pierdut, cunoaşte în lucrările Celei Neamţu o miraculoasă resuscitare. Autoarea intuieşte şi soluţionează, compensativ – artistic, într-o lume de incertitudini, această nevoie de sacru a omului contemporan (fie el credincios de rând sau intelectual-ateu). Actul artistei este unul de recuperare şi relegitimare artistică a acestei dimensiuni spirituale. De la broderiile Putnei lui Ştefan cel Mare, la noi, nici un artist plastic nu a mai trăit şi întruchipat sentimentul sacralităţii în artă la cotele de sensibilitate relevate în tapiseriile acestei artiste.

*

Acelaşi apel la valorile aceleeaşi zone spirituale, de astă dată sub semnul unui corolar prioritar al realităţilor laice îl găsim la Costin Neamţu.

Aparent tradiţională prin subiecte (cel puţin într-o primă fază) şi într-un fel în maniera de a picta, pictura sa nu poate fi totuşi omologată conceptului unui mai vechi realism. Naturi statice  – oale din uzul curent al gospodarului bucovinean şi alte obiecte aparent neînsemnate devin în viziunea autorului repere de milenară civilizaţie dar şi prilej de reevaluare a conceptului amintit.

Este un realism dar dincolo de evidenţele de suprafaţă. Dincolo de Banalităţi (titlu de tablou), întrevedem îndărătul lor un alt real – mai precis un suprareal, impregnat de mister în care obiectul în sine relevă o altă lume, el fiind sustras rostului său iniţial. Costin Neamţu descoperă motivului pictat virtualităţi ce scapă privirii comune; vasul aparent exclusiv utilitar recapătă misterul care l-a însoţit, în momentul conceperii sale, într-o epocă în care însuşi banalul gest al aprinderii focului presupunea iniţiere şi ambianţă de miracol.  Sunt vase prin care a trecut fiorul timpului. Asocierea lor la vasele de Cucuteni de pe milenarele vetre şi altare preistorice, nu poate fi, la artist, deloc întâmplătoare. Acelaşi gen de mister, imanent motivelor, niciodată ornamental – adosat, nu contrazice realitatea ci o aprofundează. El aparţine obiectelor dar mai ales raporturilor dintre ele. Este cazul peisajelor – compoziţii ca Gheme, Orizont, Dincolo de copaci, Peisaj din Lefcada prin care intrăm într-o lume mult îmbogăţită în conotaţii în raport cu “fotografia” imaginii iniţiale, aceasta constituindu-se doar ca un elementar punct de plecare. Este firesc, în consecinţă, ca un prozaic stog de fân să devină, autorul însuşi îl denumeşte, un Univers… O fântână cu cumpănă delimitând orizontul se constituituie şi ea ca un reper într-un reper al prezenţei umane, într-un spaţiu atemporal dar şi ca însemn de demarcaţie între Terra şi Cer, implicit între spaţiul fizic şi cel metafizic.

Aparent tradiţional ca şi alţi pictori îndatoraţi, aceluiaşi spaţiu-matrice al Bucovinei, Costin Neamţu este un modern prin acest al doilea dialog cu un invizibil, dincolo de vizibil, recreat însă cu mijloacele acestuia. În acest context renunţarea la figurativ, pe parcursul deceniului anterior, nu mai surprinde. Este o trecere firească, desemnând o altă etapă în creaţia artistului. Elementele care compuneau altădată peisajul şi naturile statice cedează în faţa corespondenţelor unei geometrii afective, conţinând esenţializat acelaşi mesaj – aceeaşi aspiraţie spre echilibru şi armonie, între forme, volume şi cromatică.

*

Lisandru Neamţu, succesor al celei de a doua generaţii a familiei dar şi cel de-al treilea reprezentant de artă al acesteia, finalizează abandonul total al prejudecăţilor figurative în favoarea unor noi, inedite structuri şi a unor noi raporturi cromatice.  Realizat în tripla sa ipostază de creator plastic, cadru didactic în învăţământul artistic universitar şi eseist – critic, teoretician al fenomenului estetic, Lisandru Neamţu duce mai departe spiritul acestei familii de artişti, fericit înzestrată cu harul divin al creaţiei. Cum el însuşi o precizează în unul din propriile sale eseuri, reprezentările devin la el un vehicul al mesajelor interumane. Culoarea, spaţiul, mişcarea, etc. suferă noi, radicale evaluări, mărturisind o altă fază în destinul artistic al acestei familii, prevestind poate şi o nouă fază artistică.

Parafrazându-l pe pictorul Neamţu-senior, realizăm în cei trei cu acelaşi nume de familie – trei artişti de incontestabil renume.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s