S-a redeschis Muzeul de Artă „Ion Irimescu”

Muzeul de Artă „Ion Irimescu” a reintrat oficial în circuitul turistic. După o pauză de 8 ani, motivată de necesitatea renovării clădirii în care funcţionează instituţia, începând de vineri, 24 august, publicul are din nou acces la operele maestrului Ion Irimescu. Muzeul este deschis de marţi până sâmbătă, în intervalul orar 8-16. Muzeul de Artă „Ion Irimescu” a făcut obiectul unui proiect de reabilitare şi modernizare prin programul Operaţional Regional 2007-2013, proiect accesat de Primăria Municipiului Fălticeni. Un eveniment festiv dedicat redeschiderii muzeului va fi organizat în prima parte a lunii septembrie.
Primii vizitatori au fost din Iaşi şi Bucureşti, după care au venit şi fălticeneni curioşi să vadă cum arată muzeul, după ce, timp de aproape 10 ani, uşile acestuia au fost închise.
„Am poposit la Fălticeni special să vizităm Muzeul Irimescu. Este extraodinar de frumos, piese minunate despre care mai ştiam câte ceva din literatura de specialitate, dar prezentarea este extraordinară. Suntem admiratori ai maestrului Ion Irimescu, am auzit că se va deschide şi de aceea ne-am oprit aici. Este minunat!”, a concluzionat una din vizitatoarele din Bucureşti.
Lucrările de reparaţii şi modernizare au fost finalizate pe data de 25 mai 2012, dar potrivit obligaţiilor contractuale şi a prevederilor legale referitoare la colecţiile de artă, Muzeul s-a aflat într-o perioadă de stabilizare a microclimatului, de trei luni, astfel încât operele de artă să fie expuse în condiţii optime.
Prin Proiectul „Repararea, reabilitarea şi modernizarea obiectivului de patrimoniu – Muzeul de Artă din Municipiul Fălticeni”, a fost finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Regional 2007-2014, a fost restaurată clădirea principală a muzeului, au fost amenajate alei carosabile şi alei pietonale şi au fost achiziţionate dotări pentru expunerea patrimoniului: vitrine, rafturi bibliotecă, mese pentru sala de studiu, mobilier de protocol, garderobă, banchete pentru vizitatori, echipamente audio-video, sistem de televiziune cu circuit închis. În afara fondurilor alocate prin proiect, Primăria Fălticeni a finanţat din propriul buget achiziţionarea suporţilor de expunere a sculpturilor şi a altor dotări necesare.
„Redeschiderea acestei instituţii de cultură înseamnă punerea în valoare a tezaurului pe care maestrul Ion Irimescu l-a dăruit oraşului Fălticeni. Prin acest act generos Ion Irimescu a dorit să ridice pe trepte înalte din punct de vedere spiritual localitatea, să devină un adevărat centru cultural. Muzeul adăposteşte 314 lucrări de sculptură ale maestrului Ion Irimescu şi peste 1000 de desene. Biblioteca muzeului conţine un număr de 7500 de volume de specialitate, multe dintre ele ediţii rare şi 1300 de discuri din vinilin conţinând o istoire a muzicii, pornind de la muzica din antichitate la muzica actuală. Vizitatorul care trece pragul muzeului începând de astăzi simte un confort şi o satisfacţie spirituală. Muzeul ramâne un punct de atracţie atât prin lucrările expuse cât şi prin amenajrea sălilor, a mobilierului cu care a fost dotat. Avem în vedere etapa a doua în care va fi reorganizată pinacoteca, pentru că maestrul Irimescu a donat o parte din colecţia sa personală cu lucrări ale artiştilor consacraţi, vârfuri ale picturii româneşti. Pe lângă aceasta, avem şi o colecţie a artiştilor din zonă, Dimitrie Hîrlescu, Aurel Băeşu, Ştefan Şoldănescu, Ion Grigore, Costin Neamţu. În corpul B va fi reamenajată locuinţa maestrului, spaţiul în care Ion Irimescu a trăit ultimii şapte ani din viaţă şi pe care l-a lăsat prin testament, cu tot inventarul, muzeului. Muzeul va fi un spaţiu de interferenţă a artelor, în care se poate viziona expoziţia, se pot face audiţii muzicale, se poate studia în bibliotecă, iar în Sala „Aurel Băeşu”, se vor organiza expoziţii temporare, concerte de muzică clasică şi multe alte activităţi care să atragă publicul şi care să demonstreze că Muzeul „Ion Irimescu” este un centru cultural de studii şi creaţie”, ne-a spus Gheorghe Dăscălescu, directorul muzeului.

(SB, AS)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s