Proiectul educational: “Arta văzută prin ochii copiilor”

afis final 0
 
    Vineri, 31 octombrie 2014, orele 9.30,  în Sala Pictor “Aurel Băeşu”, va debuta Proiectul educaƫional: “Arta văzută prin ochii copiilor”, proiect ce  se va derula pe durata anului şcolar 2014-2015 şi face parte din Programul” Mici artişti, mari talente”, lansat de Muzeul de Artă “Ion Irimescu” în anul 2014.
    La acest proiect participă un număr de 28 de elevi ai clasei pregătitoare AMICII conduse de doamna învăƫătoare Vasilache Maria, de la Școala Gimnazială “Al. I. Cuza”, Fălticeni,  în colaborare cu Muzeul de Artă “Ion Irimescu”, Primăria Municipiului Fălticeni şi Biblioteca Municipală “Eugen Lovinescu”, Fălticeni.
    Lista activităƫilor din ziua de 31 octombrie cuprinde : vizită la muzeu, un program artistic intitulat:“Ĩntâmplări cu furnici” şi un atelier de modelaj în lut, având ca temă “Roadele toamnei”.
     Proiectul are următoarele obiective:
-familiarizarea micilor artişti cu viaţa şi opera maestrului Ion Irimescu, cultivarea gustului pentru frumos, stimularea creativităţii şi a imaginaţiei, precum şi dezvoltarea propriilor potenţiale creatoare, dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi socializare, dar şi îmbogăƫirea vocabularului micilor artişti cu termeni specifici din domeniul Artelor plastice.
     De-a lungul întregului an, Proiectul “Arta văzută prin ochii copiilor” prin Programul”Mici artişti, mari talente” urmăreşte să antreneze elevii la activităţi şcolare şi extraşcolare compuse din: vizite la Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, modelaj în lut şi plastelină, desfăşurarea unor ore de educaţie plastică în Sala Pictor „Aurel Băeşu”, expoziţii cu lucrările realizate la aceste activităţi, vizionarea de filme documentare inspirate din viaţa şi activitatea unor artişti renumiţi, audiţii muzicale, participarea la concursuri şcolare şi extraşcolare.
 
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s